Structura şi funcţia
În principal, o curea trapezoidală are în compoziţie:
A) Substructură din cauciuc sintetic
B) Încastrarea segmentelor de tracţiune
C) Segmente de tracţiune din poliester
D) Ţesătură de acoperire
În cazul unei curele trapezoidale, transferul forţei se face prin frecarea statică pe flancuri. Cu aceeaşi necesitate de spaţiu, ele pot transfera cupluri semnificativ mai mari în comparaţie cu curelele plate. Datorită frecării crescute pe flancurile curelelor, forţele de pe lagăr sunt micşorate semnificativ.
Gama de utilizare principală include transmisii simple cu două sau trei fulii.
Indicaţii
Perioada de înlocuire:
Curelele trapezoidale sunt supuse îmbătrânirii şi uzurii. De aceea, ele trebuie verificate şi schimbate în mod regulat. În principal, perioada de verificare şi de înlocuire este specificată de producătorul autovehiculului şi trebuie respectată.
În caz de incertitudine, Continental recomandă schimbarea curelelor la fiecare 120.000 km.
Depozitarea:
- Se depozitează în spaţii uscate, fără praf şi răcoroase (ideal la 15-25°C)
- Se evită acţiunea directă a razelor solare
- Se evită contactul cu orice tip de lichide (ulei, apă etc.)
- Durata maximă de depozitare: 5 ani de la data fabricaţiei
Sfat:
- Curelele trapezoidale de la Continental nu necesită întreţinere şi nici tensionare ulterioară. Dacă o curea scârţâie, singurul remediu este înlocuirea.